Teoria individualismului libertarian – o cugetare asupra,

Anarhia nu mai este ceea ce a fost pe vremea lui Kropotkin sau Bakunin, o posibilă armă împotriva statului. Atunci când muncitorii simţeau că sunt înjunghiaţi pe la spate de către şeful lor, atunci când femeile doreau drepturi şi libertate mai multă, atunci când educaţia era doar celor mai înstăriţi, iar religia începea să-şi întâlnească inamicii care cu timpul vor deveni puternici şi o vor combate când se iveşte ocazia, socialismul în sine era modul de a le rezolva.

Dar în ziua de astăzi, intro lume unde libertatea este oferita pe tava şi toţi o înfuleca, doar câţiva îşi dau seama că este precum un măr putrezit cu un vierme în centru, lumea încetul cu încetul uita de adevăratul sens al acestui termen. Munca devine tot mai grea pe zi ce trece, lumea se plânge, da vina pe guvern, cei de la conducere sunt făcuţi hoţi, şarlatani, măscărici, dar nimeni nu face ceva, nici pentru sine nici pentru ceilalţi. A, ba da, posibil mai multă munca prin căutarea unui alt serviciu sau se blestemă pe sine că nu au fost buni la matematică în liceu şi au ajuns taximetrişti sau vânzători la magazinul de la colţ. Toţi folosesc modalităţile simple a lucrurilor, a realităţii, nu caută esenţa problemei încerca să o neutralizeze de la nucleu. Ne credem culţi dar nu suntem în stare să ne ducem viaţa până la bun sfârşit. Începem ceva, dar acel ceva rămâne neterminat. Toţi suntem speriaţi de puterea celor ce ne conduc, toţi încercam să ne căutăm o turmă unde să ne ascundem în centru să nu fim văzuţi. Dar dacă suntem găsiţi, suntem făcuţi fugari, trişori, şarlatani, criminali, tâlhari, nişte antisociali şi suntem pedepsiţi. Atunci turma din care făcea parte acea persoană se va diviza şi fiecare individ îşi va căuta o alta turma sau îşi va începe propriul grup în care să facă orice în comun doar să uite de probleme de zi cu zi, să uite de realitate măcar pentru câteva ore.

Dar astăzi, un grup pasnic nu mai este ceea ce a fost odinioară. Astăzi, un grup nu mai este unul activ, ci mai mult pasiv, un grup în care individul îşi linge rănile primite în fiecare zi din rutina sa proprie, în care-şi plânge de mila că nu mai poate, unde îi consolează pe alţii. Dar să facă ceva ca să o ducă mai bine, nu face… stă pe scaun şi se uita.

Mai exista grupuri, dar puţine, pentru că sunt deja categorizate. Sunt cele teroriste, de exemplu, care pun bombe, omoară, se sinucid în numele unei cauze. Ei fac ceva, dar totuşi, mor oameni. Mai sunt cele religioase, care oferă minciună la kilogram, doar ca acei conducători religioşi să aibă faima, putere şi bani. Ei mint oamenii, le fură libertatea şi drepturile, le distrug conştiinţa şi alegerea libera este schimbată în scopurile lor proprii – ai conducătorilor. Mai sunt cele etnice, un grup de oameni, mic sau mare, care nu „aparţin” statului în care trăiesc, precum ucrainenii din ţara noastră. Şi nu în ultimul rând sunt grupurile care promovează unele ideologii, filozofii, idei. Iar una dintre ele este şi grupul anarhist, care mai precis e o familie mare, cu copii, mătuşi, tati şi mame, pe toate continentele planetei.

Anarhia este considerată drept haos. Este oare? Sunt grupuri extremiste care considera că anarhia se va promulga mult mai uşor prin violenţă, luptând împotriva statului, burghezilor, a poliţiei şi a religiei, pe cale fizica. Dar mai sunt altele care o fac pe cale verbală, paşnică, fie că uneori atacurile lor sunt mai agresive decât cele ale grupurilor de violenta tip fizic. Vorba este arma noastră, iar aceasta poate sparge ziduri şi ajuta pe cei nevoiaşi.

Dar în ziua de astăzi, să fi într-un grup altul decât turma de prietene cu unghii vopsite şi cântătoare precum vacile, nu prea mai este în vogă. Sunt unii oameni care-şi dedica viaţa acestor idei de libertate, mergând prin tari şi vorbind cu oameni, facându-şi prieteni, etc. Dar mai sunt alţii care într-un fel sau altul nu doresc să lipsească din viaţa normală a societăţii, dar totuşi ideile lor sunt la fel de puternice şi bune precum a acelora de cutreiera lumea. Iar pentru ei am să le spun câteva vorbe:

Eu – Om/Noi – Oameni

 

Considerându-ne cele mai deştepte fiinţe de pe planetă, nu suntem cu mult mai buni decât o haită de lupi. Adică, dacă suntem singuri în faţa unei probleme, ori ne speriem şi nu mai facem nimica, dăm cu capul de zid şi leşinam ori trecem peste problema, dar cu ajutorul prietenilor. Omul nu mai ştie să se rezolve singur, să iasă singur din probleme, c ere întotdeauna ajutorul altora, s-a bazat prea mult pe relaţiile sale sociale cu oameni, care, precum el/ea, fac la fel. Unde este acea libertate şi individualism pe care ne-o oferă statul? Am fost învăţaţi sistematic să depindem de cel de lângă noi, ca fără el, viaţa noastră să nu mai fie o viaţă „standard”, o viaţă bună, precum o vedem în filme şi auzim la alţii.

Omul, zilnic, îşi pierde un gram de atitudine, de libertate, de cunoaştere de sine, de dreptate, de dorinţe de a cunoaşte pentru un sistem creat de câţiva oameni care le au pe toate. Pe zi ce trece, omul devine mai robotizat, mai uşor de condus, chiar dacă azi este o revoluţie, iar guvernul este schimbat cu unul revoluţionar, ce ne face să credem că am scăpat de acel rău? În timp, oamenii care ne-au furat totul se vor întoarce prin fel şi fel de moduri. Atunci, de ce nu învăţăm mai bine să depindem de noi înşine şi doar de noi? De ce nu ne jucăm de-a oaia stereotipală pe când noi ne controlăm viaţa nu ei? De ce să nu devenim individualişti? Să ştim ce vrem în viaţă, să ne cunoaştem limitele, să gândim logic în momente problematice, să reacţionăm în fata statului prin forţe proprii şi nu de grup. Un sistem va cădea mai uşor dacă-l rozi de la nucleu sau de la pilonii de rezistenţă. Iar dacă sunt 100 de medici care gândesc liber, 100 de arhitecţi care gândesc liber, 100 de ingineri care gândesc liber, 100 de mineri care gândesc liber s.a.m. d statul cu timpul va avea de suferit. O dată ca acei minim 400 de oameni decid individual ca viaţa lor nu înseamnă doar să lucrezi ca să trăieşti, statul va avea de pierdut. Aceşti 400 de oameni ori îşi vor lua tălpăşiţa iar sistemul va avea un gol, ori vor cere mai mult, sistemul ajungând la un stop! Până la rezolvarea problemei.

Noi ca şi specie, trebuie să evoluăm, iar acuma omul a ajuns la un stadiu în care evoluţia oferită de societate este cea greşită, iar evoluţia personală, cea gândită de individ este cea bună. Nu trebuie să gândim pe plan fizic, fericirea nu vine prin bunuri, ci prin gânduri, sentimente controlate şi imaginaţie. Realitatea nu este plăcerea, iar cei ce zic ca oricine face o escapadă într-un univers personal şi inventat, este un laş şi-i frica să lupte cu realitate, acela este laşul. Pentru că tot ce vedem noi este relativ. Iar anarhia nu înseamnă doar acea libertate palpabilă, văzută în faţa ochilor, ci şi cea a minţii. Să ştii că poţi gândi în afara limitelor şi eşti propriul tău zeu, conducător, şaman. Ce poate face mintea, vei putea face şi tu ca persoană. Libertatea este relativă şi ea, precum realitatea, dar dacă TU simţi că eşti liber, dacă chiar o simţi, înseamnă că aşa şi este. Iar o dată ce simţi aceasta, viitorul tău este cert, iar tu poţi modela viaţa după cum vrei. A fi conduc fizic este un nimica pe lângă a fi condus psihic, iar cât timp tu le arăţi că NU poţi fi condus în acest fel, libertatea îţi aparţine, dovedindu-te un bun individualist.

Omul… oricât de puternic ar fi, dacă ştii ce să-i spui, este la degetul tău mic.

Eşti încă un adolescent. Îţi mai place să bei, să descoperi lumea aşa cum este ea, nu ceea ce ni se povesteşte întotdeauna de cei deja trecuţi prin a lor viaţă. Mai încerci câte una-alta, mai citeşti şi când vei termina liceul vrei să ajungi ceva. Eu îţi spun ceva doar: orice ai ajunge, alege să fi tu fericit, tu, nu părinţii, nici bunicii sau profesorii, ci tu şi o dată ajuns ceea ce doreşti să fi, alege ca tot ce faci tu să fie drept şi just fata de tine, fata de ceilalţi şi în unele cazuri fata de natură.

Eşti un arhitect şi acuma lucrezi la un plan al unei case. Alege să fie făcut cât mai ecologic posibil. Caută modalităţi alternative de a crea curent, modalităţi de a scăpa de gunoi/deşeuri, reciclare a apei. Ajuta natura, căci chiar dacă ea nu te ajuta pe fată, o face cum ştie ea mai bine. Mintea ta va fi fericită că ai făcut-o cum trebuie, aşa încât şi tu ei fi fericit.

Sau poate eşti un avocat. O dată la tribunal, apărându-ţi clientul, nu o face de dragul banilor ci de dragul nevinovăţiei individului. Dacă ştii că a ucis un om, apără-l, chiar dacă statul pedepseşte crimele de genul. Gândeşte-te ca în războaie au fost ucişi milioane de oameni nevinovaţi, fie ei civili sau în uniformă, doar din cauză că oamenii politici doreau mai mult, său aveau mici răfuieli cu oamenii politici din statul vecin. Pe ei nu i-a condamnat nimeni. Dar soldaţii au fost, pentru că au fost obligaţi să ţină o arma-n mana şi să tragă în acel aparent inamic. Ţi se pare corect? Dar acel om care a făcut-o din prostie, din cauză că nu ştia ce face până nu a făcut-o… e la fel de criminal ca acela care a trimis milioane de oameni cai şi carne de tun în fata bombelor? Fă dreptate, dacă simţi ca o merita.

Dacă eşti artist, crează ceea ce-ţi place nu ceea ce ţi se impune. De ce exista atâtea categorii de artă pe când fiece om ar putea să aibă o formă artistica personala? Fi atât de deschis la minte încât să o faci cum ştii tu mai bine. Ia o parte de aici, ia şi de acolo. Să nu-ţi pese dacă multora n-o să le placă ceea ce faci tu. Tu să fi fericit cu tine şi operele tale. Artă este subevaluata din cauza limitării societăţii. Intr-o zi, arta ta va fi admirata!

Fi tu… fi individualist. Fi un om, nu fi o oaie. Fă-o în modul tău. Vezi lumea cum o vezi, nu cum o văd alţii şi te obligă să o vezi.

Societatea

 

Societatea este cum vrem noi să fie, chiar dacă avem gândirea poluata cu idei şi fel de fel de lucruri, care nu ne aparţin. Omul social trebuie să înţeleagă că nu duce o viaţă de individ, în adevăratul sens al cuvântului:

Individ – INDIVÍD. – A, indivizi. – de, s.m. şi f. 1. Persoana privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane, atât fizic cât şi prin gândirea sa proprie;

 

Un individ ar avea obligaţia morală de a prezenta în clipele lui libere şi liniştite altora viaţa pe care o duce el. Nu trebuie spusă într-un mod direct, ci ca o generalitate, ca un fel de definiţie a unui individualist, unei persoane cu o gândire proprie şi libere. Nu trebuie prezentată ca pe un „faceţi şi voi aşa” ci ca pe un îndemn prietenesc. Subconştientul uman va găsi ceea ce consideră ea drept bună persoanei în care se afla. Cu timpul, omul se va schimba. Nu contează de vârstă, omul tot va ajunge la a înţelege.

Trebuie să i se prezinte faptul că tot ce este în jur este propria-i creaţie. Ca el singur poate alege calea bună, nu-i trebuiesc îndrumări prieteneşti, care până la urmă, vor suna toate la fel. Tot ceea ce necesită un individ, în cazuri grele, este o îmbărbătare, o aducere aminte a faptului că el este un om cu o minte nelimitata, chiar dacă cultura este. În modul său propriu, el va descoperi un mod de a trece peste, fără a fi vătămat.

Mai trebuie să ajungă la concluzia că tot ce este supranatural, dar are caracteristici umane, îi este un rău. A crede în ceva cu puteri infinite, dar cu o conştiinţă umană, este creaţia celor ce doresc a conduce omul nu a-i oferi libertate şi consolare. Creştinismul în sine, dacă ar fi rămas în stare pură ar fi făcut mai mult bine decât rău, dar din cauza unor oameni politici şi religioşi, cu o dorinţă desăvârşită de putere, care au oferit alt înţeles vorbelor din Biblie, omul a ajuns să fie subjugat cu uşurinţă. Omul trebuie să rămână în starea sa naturală, cea de evoluţie personală, de cunoaştere prin experienţe individuale nu de grup şi nu prin impunere de experienţe inventate.

Totuşi trebuie să înţeleagă că „fac ce vreau” în ziua de astăzi este un lucru imposibil, dat fiind faptul că există legi şi pedepse pentru actele considerate antisociale. Omul trebuie să înţeleagă că el poate face orice, dar la nivel de psihic, care, după cunoaşterea dorinţei în adevărata sa esenţă, poate fi pusă în aplicare într-o stare cât mai apropiată de cea gândită şi imaginata, dar în limitele oferite de stat. Nu trebuie să uităm, că oricât de liberi ne-am simţit, statul poate lua totul într-o secundă.

Individualismul pleacă de la raţiune şi gândire şi continua mai apoi ca şi o stare fizica, observabila prin acţiunile individului, reacţiile sale şi modalităţile puse în practică.

De Ce?

 

Individualismul pur, prin simpla înţelegere a sa (cea naturală), înseamnă o persoană care s-a născut şi a crescut în mijlocul necunoscutului, fără a avea acces la orice resursa umană, adică, chiar orice înseamnă umanitatea şi creaţia sa. Suna ciudat, dar acel om, prin istoria sa genetica va avea posibilitatea de a avea timp de a descoperi pe propria persoană psihica cât şi animalica (cea de existenţa personală, de evoluţie fata de rasele biologice existente în raza individului). Dar acest lucru nu se poate, nu se mai poate evalua drept o evoluţie personală, dat fiind faptul că omul a intervenit în toate modalităţile naturale de supravieţuire.

Dat fiind faptul că societatea este o creaţie pur utopica, adică fiecare şi-a ales propria libertate, propriile limite; unii şi le-au impus, alţii le-au lăsat intro forma personală. Cei ce au impus ideile lor de libertate, au creat idei, filozofii, ideologii pe care le-au pasat din generaţie în generaţie drept calea adevărata către salvarea personala. Tot ce e sub ideile lor, e haos, tot ce e deasupra lor este un vis greu de ajuns.

Tot ce va însemna ajutor din partea societăţi va fi ori de mult uitată (în cazul majorităţii părinţilor), sau o idee necoapta precum celor spuse de cei apropiaţi nouă, de o vârstă apropiată. Nu tot ce zboară se şi mănâncă.

Un individualist trebuie să ceară ajutor societăţii atunci cât nu găseşte o cale de scăpare din ale sale probleme. Sincer, mintea umană poate găsi la orice un răspuns, atâta vreme cât mintea este liberă de idei nocive gândirii, pentru ca viaţa umană n se bazează pe psihologia învăţata la şcoală sau la facultate. Fiecare are propria sa psihologie. Fiecare îşi are propria vedere asupra realităţii şi a logicii. Asta înseamnă individualismul intro societate. Atâta vreme cât omul nu poate fi „virgin” la gândire, să aibă un individualism pur precum cel specificat mai sus, acesta va tinde către naturaleţe şi esenţa.

Realitatea o percepem cum dorim noi. Ea este relativă.

Toleranţa

De multe ori, problemele de genul celor naţionaliste, sexiste pot provoca mari probleme. Sau chiar faptul că tu eşti straight edge şi celălalt nu.

A doua treaba este mult mai serioasă, dat fiind faptul că majoritatea straight edge-ilor sunt anarhişti şi de multe ori apar conflicte chiar pe temele de genul. Anarhiştii vegani uneori discriminează pe cei ce nu sunt ca şi ei şi invers. Este o problemă fără sfârşit, mai ales în România.

O dată ce ideologia oferă acest drept de liberă alegere, totul aflat, cumva, sub umbrelă anarhismului, un om cu mintea la cap trebuie să înţeleagă faptul că probleme şi altercaţiile de genul sunt un minus pentru mişcare şi idee.

Un individualist ar trebui să fie tolerant cu toţi. Atâta vreme cât persoana cu care vorbeşte prezintă toleranta, individul va oferi tolerantă. Dar dacă persoana cu care se face dialogul trece măsura, devenind răzbunător pe ideile individualistului, acesta ar trebui să atace cu idei puternice care să-i justifice celuilalt prostia. Nu trebuie să ajungă la violenţa decât dacă este necesar. Plăcerea şi faptul că ai libertate la a-l lovi verbal este o plăcere mult mai mare decât a-i vedea nasul spart şi sângele curgând.

Nu contează ce etnie sau religie, orientare politică sau sexuală, individul trebuie să aibă respect faţă de aproape, fie o cunoştinţă sau un necunoscut. De multe ori logica se pierde în disputele rasiste, ca de exemplu, ajungându-se la o ură fără rost şi baza de idei.

Justificarea Anarhiei Individualiste

 

Anarhia a ajuns într-un stadiu în care, nu în toate cazurile poate fi numită drept o idee, o ideologie ci un sentiment al unui grup de oameni, care o pun în practică prin fel şi fel de moduri, fie ele paşnice sau violente. Însuşi faptul că anarhia oferă libera alegere adeptului la idee, o justifică drept un salvator social.

O modalitate scurtă de a face aceasta ar fi următoarea: oamenii se nasc liberi dar libertatea lor este subjugata de la prima gura de aer. Drepturile noastre sunt luate, nu ni se oferă, dat fiind faptul că ne naştem cu ele. Ne sunt luate de către regiunea în care trăim (sărăcia sau bogăţia din regiune), accesul la educaţie (care ar trebui să fie egal peste tot, în condiţii propice educării minţilor tinere), de oamenii care conduc statul în care ne-am născut, de dorinţele lor şi de posibilităţile părinţilor. Toate acestea sunt urmări ale conducerii proaste. Fiecare dintre noi suntem moştenitorii anilor de dinaintea naşterii noastre. Avem dreptul la a cunoaşte totul, pentru a face din individ unul rezistent şi conştient de poziţia sa în societate, de posibilităţile sale şi de modalităţile individuale de a-şi trăi viaţa.

Nimeni nu este potrivit să conducă pe altcineva. Nu este pretins lucrul ca oamenii sunt perfecţi, dar nici crearea de idealuri false pentru a minţi populaţia că va duce la perfecţiune, nu este justă. Fiecare om este perfect într-un mod personal, asta-l face individ.

Violenţa nu duce decât la frică, iar frica naşte ura. Unde este pacea care se doreşte a fi pe pământ când clasă conducătoare este cea care oferă violenţă la kilogram? Când suntem cu toţii subjugaţi unui sistem bine înfipt în societate, care evoluează şi devine tot mai complicat pe zi ce trece?

Ura duce la violenţă, deci totul este un cer: violenta > ura > violenta. Omul este obosit după atâtea milenii de violenţă, în care nu s-a putut ajunge la un consens între state. Egoismul şi dorinţele perverse de materiale, faima, putere şi bani, ale conducătorilor, duc la distrugerea societăţii, fie ea deja putrezită.

Justificarea anarhiei este deci, simplă: o dorinţă de a elimina acel rău şi de a oferi libertatea mult râvnita. Iar libertatea nu va fi niciodată fizica… ci mentală. Omul este mai sănătos şi mai fericit dacă ştie că poate să ajungă cu gândirea oriunde decât să fie limitat la ceva.

Un om cu dizabilităţi fizice este discriminat din cauza faptului că este ceea ce este. Dar nimeni nu i-a oferit posibilitatea de a-şi continua existenţa într-un mod paşnic. De ce atâta discriminare şi ura? De ce uitam că cu toţii suntem oameni, suntem uniţi din cauza subconştientelor noastre, suntem unul şi acelaşi? Iar dacă suntem unul şi acelaşi, de ce ni se fură dreptul de a deveni indivizi pe cât se poate…

De aceea trebuie să ne luăm viaţa în propriile mâini şi să continuăm evoluţia personala. Ea va duce la acea libertate de mult râvnita. Ea va duce la căderea sistemelor, la căderea credinţelor false, a ideilor neînţelese şi interpretate greşit, la tot ce înseamnă subjugare. Pasărea fata de sine şi de ceilalţi, nu printr-un mod material ci psihic va duce la iluminarea minţilor şi la crearea imposibilului. Trebuie să ne folosim de ceea ce ni se oferă, nu să distrugem! Pentru că vom fi distruşi la rândul nostru. Fiecare clipă trăită trebuie să semnifice ceva pentru noi. Nu muncă, sudoare, frica, ura, stres, ci plăcere şi libertate.

Şi nu uita, libertatea ta este la un gând distanta! Fă să nu fie precum a celorlalţi. Fă-o să fie individuala prin esenţă sa şi înţelegerea ta faţă de existenţă.

O părere la “Teoria individualismului libertarian – o cugetare asupra,

  1. Pingback: Greculiniarism – prezentare « Centrul de Cultura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s