Pe trenul IR12766. Proto-solidarizare şi socializare necondiţionată.

Tocmai ce a oprit trenul în staţia de la Şibot. Stau pe un coridor în al treilea vagon (din patru) al trenului inter-regio de la Timişoara Nord la Iaşi, sau unde. Nu mai sunt locuri absolutamente deloc, toate fiind ocupate. Pe biletul meu scrie „fără loc rezervat”, trebuind, deci, să fiu un nomad. Aşa că mi-am găsit un loc pe hol, lângă un compartiment unde un nenea mănâncă fasole cu cărnaţi, aşa, ca şi-n clasa a 2a. O muscă-mi băzăie prin faţă – e foarte cald aici, holul e plin. Naşul se scarpină în nas. Şi cred că m-a izbit o idee. Nu, o iluminare! Cred că mi-am dat seama ce face statul român!

[Staţi aşa că trebuie să treacă naşul să controleze biletele. Revin.]

Da, deci cred că ştiu ce face statul român!

De exemplu, s-au anulat majoritatea trenurilor directe sau cu schimbare în Aiud, Teiuş sau alt oraş, către Cluj. Motivaţia lor e că se lucrează la tronsonul ăsta de cale ferată, mai ales în regiunea oraşului Alba Iulia, aşa că ce altceva să faci decât să anulezi trenuri, ca să fluidizezi traficul, nu? Aparent, şi trenurile de la Petroşani la Cluj s-au anulat de câteva luni bune.

În paralel, se privatizează peste măsură. Se vând fel şi fel de uzine, fabrici, întreprinderi, teritorii naturale pentru a fi exploatate de corporaţiile internaţionale (Roşia Montană, gazele de şist, etc). Se face asta, dar toată lumea blamează capitalismul şi incapacitatea statului român! Aleluia, dar greşiţi în ultimul hal! (mama ta de muscă imbecilă, dă-te jos de pe mine!)

Statul român şi capitalismul mondial nu ne doresc decât BINELE! În astfel de situaţii ajung oamenii să-şi dea seama cât de precară e viaţa într-un sistem corupt şi pseudo-democratic, pe care nu interesează nici măcar necesităţile de bază ale oamenilor. Privatizările astea sunt doar un exemplu prin care statul doreşte să ne spună, „măi, oamenilor, noi vrem să vă ajutăm, prezentându-vă situaţia asta; e greu, ştim, dar nu putem decât să vă împingem pe voi la a înţelege totul. Uite cât de uşor poţi să-ţi pierzi locul de muncă dacă te încrezi într-un sistem corupt! Poate e momentul să vă gândiţi voi, singuri, la alternative…”

Statul român vrea ca noi să ne îngrămădim din nou în trenuri, nu pentru a-l înjura pe nenea care mănâncă cu fervoare din conserva aceea de fasole cu cârnaţi (adică să ne auto-decapităm ca oameni aflaţi în situaţii incomode), ci pentru a fi într-un loc, cu toţii. Statul român ştie că noi, oamenii de pe teritoriul României, am ajuns să fim extrem de individualişti, să nu ne mai pese de cel de lângă noi, de aproapele nostru, aşa că ne împinge la a fi (staţi că trece naşul din nou…) aici, cu toţii, să ne mirosim sudoarea, şi să ne descărcăm nervii.

„Nu am mai păţit asta de ani de zile”-mi zice o tipă care o urcat la Orăştie. O tipă drăguţă, dada, iar eu îi răspund că nici eu, de foarte mulţi ani. Într-o situaţie normală, cu certitudine nu am fi intrat în vorbă. Ea pare a fi dintr-un grup total diferit de cele pe care le frecventez eu, centrat pe alte lucruri, dar mă rog. Am vorbit câte ceva, apoi, văzând că m-am pus în fund, pe hol, m-a întrebat dacă mă deranjează geamantanul ei, în timp ce-mi zâmbea foarte drăguţ. Simt cumva un pic de empatie, un pic de solidarizare faţă de aproapele tău, prietenul tău necunoscut, pe care acuma l-ai văzut pentru prima oară, care se află în aceeaşi situaţie ca şi tine? Hmm, tind să cred că da.

Nenea care mănâncă fasole şi cârnaţi mi-a promis că atunci când va coborâ la Turda îmi va lăsa locul lui – şi chiar insistă asupra acestui fapt. Un cuplu – un el şi o ea la o vârstă destul de înaintată – văzând că am câteva bagaje, au spus că dacă vreau, pot să facă în aşa fel încât să-mi încapă şi rucsascul şi o plasă sus, acolo unde se pun bagajele.

Oamenii care mă „obligă” să mă ridic, ca să treacă, îşi cer scuze. Şi se uită la mine de parcă ştiu exact prin ceea „ce trec eu acuma”. Ceea ce nu e deloc grav. Adică mi-am găsit punctul de comfort total, într-o „mare de incomfort” – cum ar zice unii oameni care au impresia că totul e comfort şi plăcere. Mă simt ca şi acasă. Dar, aparent, ceea ce-mi place şi mai mult e că există acest context extrem de fertil pentru a solidariza. Şi mai aud din când în când câte o înjurătură, dar nu la adresa naşului sau a conductorului, ci a celor care „conduc” C.F.R.-ul (cineva chiar a înjurat Statul că nu se oboseşte să rezolve treaba asta).

Îmi place ce văd şi ce simt. Chiar şi mirosul tot mai puternic de transpiraţie, sau musca care mi se tot pune pe nas, parcă nici astea nu mă mai deranjează.

Oameni buni, solidarizăm. Şi e frumos ce facem!

Eu cred că ar trebui să vorbim şi ceva politică, poate-poate o scoatem de o critică bună! Şi de ceva moduri de a acţiona, aşa, la comun. Niciodată nu ştii de ce oameni interesanţi sau interesaţi dai pe tren.

Şi-i mulţumim statului român că ne oferă aceste situaţii minunate şi benefice tuturora. Solidarizăm şi socializăm. Ne dezindividualizăm şi inamicul „poporului” se conturează tot mai bine; la fel şi ceea ce trebuie noi, ca oameni, cetăţeni ai acestei ţări, să facem.

Am ajuns la Vinţu de Jos. Mi-au luat vreo 30 şi ceva de kilometri ca să scriu aproape o pagină jumătate.

Concluzia? Presimt că în timp şi spaţiu oamenii îşi vor recăpăta identităţile lor adevărate. Minerii se vor simţi din nou mineri, nu din cauza faptului că au unde munci (căci, dee, nu au, şi se închid tot mai multe mine), ci pentru că însuşi statutul lor de miner este în pericol. La fel şi poştaşii. Sau cei „mici” de la C.F.R. Ei îşi vor aminti de rolul pe care şi l-au asumat în societate şi pentru buna mergere a statului, rol care este în pericol din cauza sistemului. Sau cei care folosesc utilităţile de zi cu zi. Îşi vor aminti că sunt „oameni” şi nu nişte fiinţe care trăiesc în comfort, stabilitate şi puf; căci administraţiei îi este lene să repare ţeava din faţa blocului. Sau că o uitat să repare sistemul de canalizare. Şi că cresc preţurile peste tot. Iar în schimb primim experienţe întru solidarizare.

Începe să mă doară fundul, cred că mă voi opri din scris şi mă voi plimba un pic prin vagon… Dar în mare, am prezentat situaţia.

Pe trenul IR12766, la Cluj-Napoca

Vinţu de Jos , judeţul Alba

2 iunie 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s