Idei, idei, idei peste tot. Idei scrise, idei necoapte…

Am o grămadă de idei în cap, minut de minut.

O grămadă de idei pe care aş vrea să le pun pe o foaie – sau, mă rog, prin prisma tastaturii, pe un ecran alb (care ulterior să fie umplut de litere negre care formează cuvinte, propoziţii, fraze, paragrafe, în sine, un text). Dar de fiecare dată când ajung în situaţia de a putea face asta, ideile dispar.

Tot timpul când merg pe stradă din punctul A în punctul B, am idei. Le gândesc, le disec, ba chiar mă transform într-un bipolar – dar la nivel psihologic – doar ca să pot avea o discuţie constructivă cu mine însumi. Uneori vorbesc singur, în surdină. Căci ştiu că nu am dreptate întotdeauna, aşa că trebuie să-l includ în monolog pe celălalt Eu. Care pune fel şi fel de întrebări, unele de tipul celor puse de oamenii simplii, alteori precum cele ale unor aşa-numiţi intelectuali. Şi, după câteva minute îmi spun „da, am dreptate”. Îmi dau seama că greşesc.

Şi tot aşa, se formează idei. Idei complexe. Teorii personale. Iar apoi, aflat în faţa unui calculator, acestea au dispărut. Asta duce la un complex. Şi la o scurtă frustrare.

„Ştiu sigur că mă gândeam la ceva”, îmi zic. „Mă gândeam la…la ce dracu mă gândeam?”

Nu ştiu.

Şi asta păţesc zilnic. În loc să am texte peste texte care să prezinte un punct de vedere al unui om care se consideră a fi anarhist, care încearcă să prezinte câteva opinii nu neapărat personale (căci unele sunt acceptate de mai multă lume), am doar texte precum acesta, în care mă voi plânge că nu pot duce procesul până la bun sfârşit.

Continuă lectura

Anunțuri

Internetul si protestul social

Ca sa nu mai fie probleme anunt faptul ca acest text este o OPINIE care nu se bazeaza pe studii stiintifice de orice fel. O opinie este ceva copt in propriul creier, asa ca, daca sunteti ca si sorinel (cel de la commenturi), va rog, nu incercati sa sustineti ca opinia mea e proasta din cauza ca nu are baze stiintifice si nu incercati sa ma combateti prin alte opinii non-stiintifice de ale voastre. Veniti cu temele facute de acasa, daca vreti asta. Nu ca sorinel care latra la Luna fara a deveni vre-un varcolac…

Ma gandeam zilele astea, daca are legatura Internetul cu disparitia protestului social in Romania. Asta in timp ce ma uitam la sezonul doi din Boardwalk Empire…

Si mi-am dat seama ca are. Si e foarte simpla treaba. Suna asa:

Pe vremea cand nu era Internet, lumea, ca sa descopere ce se mai intampla prin oras, prin tara sau prin lume, ori citea ziarul, asculta radio-ul sau iesea afara.

In momentul in care omul iesea afara din casa lui, casa care il limiteaza informational, el era deschis la a afla toate noutatile necesare. Acele noutati venind de la diferite persoane sau grupuri de oameni. In timp ce afla noutatile, pe langa ca i se transmiteau informatii, i se transmiteau si sentimente, imagini, gesturi, vedeai omul si puteai sa-l observi, sa-ti dai seama daca vorbeste adevarul sau nu. Sa dezbati despre subiect. Iar sentimentele acelui vorbitor ti se transmiteau si tie, daca erai de acord cu omul. Astfel, creandu-se o legatura intre cei doi indivizi, nu doar una de emitator-receptor, ci si una de apartenenta la o anumita idee, ideologie, curent artistic, muzical, etc.

Asa se formau si grupurile de interes. Cu timpul, daca problemele sociale sau politice de zi cu zi erau mult prea presante, acel grup crescand in intensitate, alegand a-si prezenta ideile si prin alte metode, fluturasi, pamflete, prin ziare independente, facand intalniri prin diverse locuri, unde sa vina si alti oameni interesati. Pe loc, se puteau decide tactici, masuri, actiuni, idei alternative celor ce se intampla si nu convin acelui grup.

Neavand acces la informatii via Internet sau alte metode moderne de interceptare/comunicare, precum telefonul fix sau mobil, nici Statul nu stia ce se intampla in fata ochilor ei, pana cand deja acel grup devenea mai inchegat, mai mare, mai raspandit, cu influenta asupra societatii si cu ideile deja puse pe hartie. Statul, atunci, pusa in fata faptului, reactiona direct din prima, in cazul in care acel grup era impotriva Statului. Iar actiunile directe erau in vazul tuturora. Sau, se aflau repede, pentru ca totusi, unu-doi oameni tot stiau cele intamplate si raspandeau vestea. Astfel, se crea un grup care solidariza cu acel grup care tocmai ce a fost reprimat de catre Stat. Grup care devenea unul cu celalaltul. Numerele cresteau si se decideau de actiunile, etc. Revolutie! Ma rog.

In ziua de azi, treaba nu mai sta asa. Chiar daca avem o viata sociala in viata reala, discutiile noastre sunt bazate pe ce am mai citit sau vazut pe Internet asta-seara si, de rareori, despre ceva care sa nu aiba o legatura catusi de mica cu Internetul.

Dependenta noastra de Internet duce ca noi sa nu mai fim interesati de cele intamplate in societatea din care facem parte. Sau, chiar si daca citim faptul ca o ducem rau si o simtim pe pielea noastra, nu mai avem un interlocutor care sa ne paseze, o data cu informatia si sentimentul. Grupurile nu mai sunt formate in lumea reala, ci in cea fictiva, pe Facebook si altele de acest gen. Oricine poate face parte din aceste grupuri. Aceasta forma de „democratie” duce ca Statul sau politia secreta sa afle din prima daca se coace ceva putred in sanul ei. Si poate sa ia actiune imediat. Daca se intampla ceva rau, cu totii, aparati de subtirica aparenta a protectiei oferite de Internet, isi permit sa se retraga din fiece motive. Poti sa faci parte din toate miscarile de protest, in ziua de astazi, doar apasand un buton. Dar nu e obligatoriu sa si FACI PARTE din acea miscare. Vezi tot ce se intampla via YouTube, pe strazi, pe stadioane, in cladiri, vezi brutalitatea politiei, te mai gandesti daca mai vrei sa faci parte dintr-o miscare adevarata sau nu…totusi, te-ai putea trezi batut sau bagat la inchisoare…pentru ce? Pentru drepturile tale?

Internetul creaza comoditate si frica. Frica de lumea reala. Nu mai ai sentimente de apartenenta fata de un grup sau impotriva cuiva sa a ceva.

Si uneori, prea multa informatie primita, din prea multe resurse, dat fiind faptul ca indecizia si neincrederea de sine este o caracteristica larg raspandita printre tinerii romani, poate duce la o pierdere totala a valorilor personale. Nu mai stii ce sa crezi, si unii se dau batuti. Sau, pur si simplu spun „si ce rezolvam/rezolvati daca facem/faceti asta?”. Nimic, daca spuneti voi asta!

Nu cer o trecere de la protestele pasnice la actiunea directa, ci doar o trecere de la lumea virtuala la cea reala. Grupurile reale, discutia directa, gandirea in grup asupra faptului uneori aduc mai multe foloase decat tot Internetul la un loc.

Cam atat am avut de spus…