Vizita oficială a comitetului goldist la Deva (satiră)

Ceea ce urmează este o satiră, şi trebuie tratată ca atare. În afară de o poză, toate au fost regizate (într-o proporţie mai mică sau mai mare).

*

Pe data de 28 august 2013, un comitet format dintr-un Oficial al Guvernului, Gabriel Copilul de Aur şi un reprezentant al salariaţilor de la Roşia Montană Gold Corporation au întreprins o vizită oficială în oraşul Deva, spre a vedea care este starea de spirit a oamenilor care trăiesc la poalele Munţilor Apuseni. Motivaţia lor era bazată pe tocmai aprobatul proiect de lege privind exploatarea de la Roşia Montană.

Prima lor vizită a fost întreprinsă într-un local din oraş, unde au stat la poveşti cu tinerii de acolo, căci, cum se spune, tineretul este viitorul ţării. Ei sunt forţa care va pune în mişcare economia, ei sunt viitorii politicieni corupţi, intelectuali, muncitori, şomeri, săraci…

Poza 1 Iniţial, spre a le câştiga încrederea celor prezenţi, au propus să dea de băut tuturor celor de la masă. Dar tinerii au simţit că ceva nu este în regulă, în mare parte, din cauza înfăţişării acestora – aşa încât cei trei s-au trezit cu toate berile în faţă.

– Dacă nu vă supăraţi, cum vă cheamă?, întreabă unul dintre cei aflaţi la masă.

– Eu sunt Gabriel, mi se spune Copilul de Aur, iar acesta este prietenul meu…i se spune Oficial al Guvernului.

Continuă lectura

Anunțuri

Internetul si protestul social

Ca sa nu mai fie probleme anunt faptul ca acest text este o OPINIE care nu se bazeaza pe studii stiintifice de orice fel. O opinie este ceva copt in propriul creier, asa ca, daca sunteti ca si sorinel (cel de la commenturi), va rog, nu incercati sa sustineti ca opinia mea e proasta din cauza ca nu are baze stiintifice si nu incercati sa ma combateti prin alte opinii non-stiintifice de ale voastre. Veniti cu temele facute de acasa, daca vreti asta. Nu ca sorinel care latra la Luna fara a deveni vre-un varcolac…

Ma gandeam zilele astea, daca are legatura Internetul cu disparitia protestului social in Romania. Asta in timp ce ma uitam la sezonul doi din Boardwalk Empire…

Si mi-am dat seama ca are. Si e foarte simpla treaba. Suna asa:

Pe vremea cand nu era Internet, lumea, ca sa descopere ce se mai intampla prin oras, prin tara sau prin lume, ori citea ziarul, asculta radio-ul sau iesea afara.

In momentul in care omul iesea afara din casa lui, casa care il limiteaza informational, el era deschis la a afla toate noutatile necesare. Acele noutati venind de la diferite persoane sau grupuri de oameni. In timp ce afla noutatile, pe langa ca i se transmiteau informatii, i se transmiteau si sentimente, imagini, gesturi, vedeai omul si puteai sa-l observi, sa-ti dai seama daca vorbeste adevarul sau nu. Sa dezbati despre subiect. Iar sentimentele acelui vorbitor ti se transmiteau si tie, daca erai de acord cu omul. Astfel, creandu-se o legatura intre cei doi indivizi, nu doar una de emitator-receptor, ci si una de apartenenta la o anumita idee, ideologie, curent artistic, muzical, etc.

Asa se formau si grupurile de interes. Cu timpul, daca problemele sociale sau politice de zi cu zi erau mult prea presante, acel grup crescand in intensitate, alegand a-si prezenta ideile si prin alte metode, fluturasi, pamflete, prin ziare independente, facand intalniri prin diverse locuri, unde sa vina si alti oameni interesati. Pe loc, se puteau decide tactici, masuri, actiuni, idei alternative celor ce se intampla si nu convin acelui grup.

Neavand acces la informatii via Internet sau alte metode moderne de interceptare/comunicare, precum telefonul fix sau mobil, nici Statul nu stia ce se intampla in fata ochilor ei, pana cand deja acel grup devenea mai inchegat, mai mare, mai raspandit, cu influenta asupra societatii si cu ideile deja puse pe hartie. Statul, atunci, pusa in fata faptului, reactiona direct din prima, in cazul in care acel grup era impotriva Statului. Iar actiunile directe erau in vazul tuturora. Sau, se aflau repede, pentru ca totusi, unu-doi oameni tot stiau cele intamplate si raspandeau vestea. Astfel, se crea un grup care solidariza cu acel grup care tocmai ce a fost reprimat de catre Stat. Grup care devenea unul cu celalaltul. Numerele cresteau si se decideau de actiunile, etc. Revolutie! Ma rog.

In ziua de azi, treaba nu mai sta asa. Chiar daca avem o viata sociala in viata reala, discutiile noastre sunt bazate pe ce am mai citit sau vazut pe Internet asta-seara si, de rareori, despre ceva care sa nu aiba o legatura catusi de mica cu Internetul.

Dependenta noastra de Internet duce ca noi sa nu mai fim interesati de cele intamplate in societatea din care facem parte. Sau, chiar si daca citim faptul ca o ducem rau si o simtim pe pielea noastra, nu mai avem un interlocutor care sa ne paseze, o data cu informatia si sentimentul. Grupurile nu mai sunt formate in lumea reala, ci in cea fictiva, pe Facebook si altele de acest gen. Oricine poate face parte din aceste grupuri. Aceasta forma de „democratie” duce ca Statul sau politia secreta sa afle din prima daca se coace ceva putred in sanul ei. Si poate sa ia actiune imediat. Daca se intampla ceva rau, cu totii, aparati de subtirica aparenta a protectiei oferite de Internet, isi permit sa se retraga din fiece motive. Poti sa faci parte din toate miscarile de protest, in ziua de astazi, doar apasand un buton. Dar nu e obligatoriu sa si FACI PARTE din acea miscare. Vezi tot ce se intampla via YouTube, pe strazi, pe stadioane, in cladiri, vezi brutalitatea politiei, te mai gandesti daca mai vrei sa faci parte dintr-o miscare adevarata sau nu…totusi, te-ai putea trezi batut sau bagat la inchisoare…pentru ce? Pentru drepturile tale?

Internetul creaza comoditate si frica. Frica de lumea reala. Nu mai ai sentimente de apartenenta fata de un grup sau impotriva cuiva sa a ceva.

Si uneori, prea multa informatie primita, din prea multe resurse, dat fiind faptul ca indecizia si neincrederea de sine este o caracteristica larg raspandita printre tinerii romani, poate duce la o pierdere totala a valorilor personale. Nu mai stii ce sa crezi, si unii se dau batuti. Sau, pur si simplu spun „si ce rezolvam/rezolvati daca facem/faceti asta?”. Nimic, daca spuneti voi asta!

Nu cer o trecere de la protestele pasnice la actiunea directa, ci doar o trecere de la lumea virtuala la cea reala. Grupurile reale, discutia directa, gandirea in grup asupra faptului uneori aduc mai multe foloase decat tot Internetul la un loc.

Cam atat am avut de spus…