Spectacolul istoriei (o primă schiţă către o critică mai amplă)

Spectacolul este peste tot.

Este prezent la teatru, pe stradă, în noi, în tine, în sânge, în creier, în ceruri, în Dumnezeu, religie, cinematografie, capitalism, istorie. Este peste tot.

Spectacolul este peste tot, iar noi suntem nişte bieţi spectatori cărora li s-a luat puterea de a decide când să se schimbe decorul.

Decorul se schimbă singur. Ştie cum să se schimbe şi când. E independent de om şi crează falsa dorinţă şi falsa necesitate la el.

De multe ori, spre a avea bazele necesare pentru a crea aceste false dorinţe şi necesităţi, este nevoie de un fel de preludiu, un fel de istoric. Astfel se naşte excrementalul.

*

O spectacularizare a istoriei – când istoria este comodificată şi devine o marfă de consum.

Omul consumă orice e spectacol, orice e spectacular, iar istoria e un spectacol total; în sine, diferenţele vizibile cauzate de antagonismul dintre Trecut şi relativul Contemporan crează un decor extrem de atrăgător, plăcut ochilor şi urechilor. Este istoria-cea-care-se-consumă şi nu istoria-cea-adevărată.

Nu există istorie adevărată. Doar fărâme de adevăr în istoria spectaculară.

*

Clădirile, obiectele de vestimentaţie, limbajul verbal, viaţa trăită, tot ce era Atunci şi nu mai există. Acum este comodificat spre a se integra în vasta reţea a consumului, mai ales în cel aşa-numit cultural. Acum poţi purta hainele lui Galileo Galilei, în timp ce consumi un mic-dejun vegetarian a la Adolf Hitler. Iar dacă te-ai săturat de produsele cosmetice pe care le foloseşti, poţi încerca pasta şi zeama de ierburi şi vei avea un ten catifelat şi un păr mătăsos precum avea Eva Mitrocondială.

Şi totuşi, să nu uităm de consumul de estetică arhitecturală. Ne plac clădirile vechi şi avem mare grijă de ele. Sunt patrimoniu inalienabil dar omitem cine au fost cei care le-au construit cu adevărat; săracii vremurilor de Atunci, cei exploataţi, bătuţi, ucişi de dragul esteticii şi a poziţionării bune a unui oraş sau clădiri în vastele ierarhii şi ierarhizări economice şi politice. Bogaţii primeau meritele, şi nu cei care au muncit cu adevărat. Dar asta nu contează: estetica este deasupra oricărei vieţi, căci doar estetica va dăinui în viitor; viaţa nu.

*

Istoria este comodificată şi consumată în toate modurile posibile. De la sfera fizică, şi anume, obiectele de vestimentaţie, podoabe, muzee şi clădiri sau spaţii muzeificate, la sfera vizuală: acţiuni de reenactment (când oameni îmbrăcaţi în aşa numitele haine de epocă sau în războinici recrează starea existenţială de Atunci), piese de teatru (cu momente din viaţa ce era trăită Atunci), muzică, filme. Istoria nu mai este ceva ce a fost, ci este ceva ce continuă să fie. Este precum viitorul. Iar de cele mai multe ori, trecutul şi viitorul merg în paralel prin vieţile oamenilor.

*

Prezentul este ucis, el nu există căci trebuie să învăţăm din trecut ca să nu repetăm greşelile în viitor. Prezentul este ucis de acţiune. Iar acţiunea ucide prezentul. Acţiunea de a ne reaminti tuturora de trecutul întunecat în timp ce construim un viitor strălucit.

Acţiunea de a aduce trecutul în Acum ucide tot ce ar putea fi făcut Acum. Filmele care prezintă diferite momente sau personalităţi ale trecutului sunt consumabile care aduc profit unora şi timp mort altora.

Profit celor care exploatează şi distrug. Timp mort celor exploataţi şi distruşi.

Timpul mort este când cineva consumă câteva ore pe zi părţi din trecut, în scopuri de specializare (de dragul creşterii producţiei sau a statutului social), de cunoaştere în masă spre a spori aşa numira cultură generală într-un mod haotic. Ştim informaţii despre imperiul lui Alexandru cel Mare, Napoleon şi Lenin dar nu ştim nimica despre cel de lângă noi, cel ce trăieşte Acum. El sau Ea este un nimeni nesimnificativ precum suntem noi, un consumator de trecut, un om care şi-ar dori să trăiască Atunci, acum 10 ani sau în perioada Elisabetană sau cea interbelică, căci Atunci a fost idealizat, cosmetizat, consumat ca fiind o perioadă în care El sau Ea crede că i-ar fi plăcut. Acum este o perioadă mult prea grea. Acum suntem exploataţi, doar nişte pioni într-un sistem capitalist global, în care sinele nu are nici o valoare sau rost pentru sine ci doar pentru şefi, iar aşa numita cultură generală mai mult crează invidie, ură, competiţie decât cunoaştere adevărată în scopul sinelui şi a comunităţii din care face parte acesta.

Exploatarea şi depravarea este Acum, iar Atunci era bine. Spectacularul crează o stare de bine. A fi în poziţia, în păpucii nu-ştiu-cărui intelectual decedat sau mare om ucis cu sânge rece acum câteva sute sau zeci de ani pentru doar câteva ore aduce o mai mare stare de bine decât a trăi Acum, căci vieţile noastre sunt monocrome, monotone, fără sens adevărat, iar acea imagine consumată a cuiva ne aduce în viaţă ceea ce ne lipsea: culoare, diversitate, idealuri.

Trecutul spectacularizat ne cheamă, dar, în lipsa unei maşini a timpului, ne mulţumim să consumăm produsele capitalismului global. Ne mulţumim cu filmele şi documentarele făcute în cel mai mare detaliu vizual, cu efecte speciale performante menite să ne transpună psihic în Atunci. Ne mulţumim cu toate obiectele preduse Acum la scară industrială, cu copii după vasele şi ulcelele din Grecia antică, picturi rupeste pe cănile de cafea, tricouri vesele şi colorate cu oameni decedaţi şi, cel mai probabil, foarte cunoscuţi, alde Einstein sau un Marx caricaturizat. Ne mulţumim cu limbile moarte folosite în a readuce la viaţă stilurile muzicale din Babilon sau de la curţile faraonilor egipteni. Ne mulţumim şi ne place.

Istoria asta spectaculară ne ucide timpul şi ne muzeifică părţi din viaţă sau din natura vie sau cea moartă. Limba pe care o vorbim este ţinută în loc de idealurile trecute, în loc să i se permită să-şi urmeze cursul normal. Locurile unde „istoria s-a scris” sunt curăţate, decontaminate şi băgate într-o bulă de inexistenţă a spaţio-temporaleităţii – Atunci e şi Acum şi aşa va fi până-n vecii vecilor. Spaţiile naturale sau artificiale sunt muzeificate într-un ritm alert şi devin inalienabile de omul de rând. Trecutul este trecut şi nu trebuie uitat, aşa că uraţi-i bun venit trecutului în viaţa noastră.

*

Trecutul este motorul care ne mai ţine în viaţă, căci acolo se pot găsi culorile, pasiunile, iubirile, frumuseţile care Acum aparent au dispărut – dar puţini se gândesc de ce. Şi cu acest motor, noi tindem spre un viitor strălucit.

Iar acest spectacol al trecutului este doar o fracţiune din spectacolul total.

Spectacolul este peste tot. Iar asta ne ucide tot timpul real.

Hencida, Hajdu-Bihar, Ungaria

6 august 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s