Terra Românica, ţara mea de aur şi-a sa poveste

A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, o ţară minunată, cu plaiuri, cu oiţe, cu fraieri şi mârţoage plictisite, o ţară ca din poveşti scoasă, Terra Românica, ţara mea de aur. Iar în Terra Românica trăiau tot felu’ de omenaşi, cinstiţi sau nu, care-şi duceau traiu’ de pe-o zi pe alta cum puteau mai bine, muncind la alb sau la negru. Pentru că alte căi nu au, totul este fie alb, fie negru. Sau aşa crezut-au ei…

Într-o iarnă, început de nou an, un an pe care Sfinţii Părinţi, conducătorii neamului ales de Dumnezeu ca oamenii pe care Acesta va testa democraţia, au zis că va fi un an bun, plin cu succese meritate, bani, voie bună, şi că scăpat-a-vor de balaurul Crizeconomica, care pân’ şi de la căpcăuni furase palatele lor cu turnuri de aur şi prinţese ţinute ostatice, aşa de rău era.

Dar nu fu’ să fie aşa. Terra românicii, murind de frig şi foame, supăraţi foc pe necredinţa şi ateismul Sfinţilor Părinţi, ieşiră toţi din casele lor, cu furci şi torţe şi bâte şi câini, cerând capul Sfântului Părinte Bocţoc şi al Măritului Sfânt Părinte, Băscelu’ Inimă de Aur-Balaur.

Dar cine erau aceşti doi Sfinţi Părinţi? Micuţul şi miopul Bocţoc era un om al Dreptului, şi nu al Stângului. Gârbovit de atâta muncă şi atâta lins al Sfântului Pocal al Dosului, din colorata capelă, căci ăsta-i era destinul sfânt, el ducea toate muncile lui Băscelu’ Inimă de Aur-Balaur la un bun sfârşit. Prin el ieşeau cuvintele Măritului Sfânt Părinte. Iar Măritul Sfânt Părinte, pupat fie el pe capu-i ca o stea, şi-a câştigat renumele luptând vitejeşte cu şarpele mărilor până la ultimul vas, căci el era comandant de plai marin. Iar după şapte zile şi şapte nopţi, după ce-i pierise întreaga flotă, obosit şi ud, Băscelu’ Inimă de Aur-Balaur îl înfrânse pe şarpe, croindu-şi drum în pântecele acestuia şi tăind, firicel cu firicel inima acestuia. Iar terra românicii erau fericiţi că au scăpat de monstrul marin şi puteau în sfârşit să pescuiască în apele line ale Mării Eterne, chiar dacă rămăseseră fără apărare.

Şi în acea zi ieşiră toţi afară din casele lor, căci Sfinţii Părinţi îl alungaseră pe tălmaciul Ar Rafat de la curtea regală, om bun care a venit tocmai din celălalt capăt al lumei pentru a salva poporul de boalele sale. Şi au ieşit, şi şi-au spus toate cele necurate de pe suflet. Căci asta fu’ ultima picătură care umplu’ paharul poporului, după atâtea fatidice decizii ale Sfinţilor Părinţi. Le-au luat vacile şi boii, cartea de pe masă, merele din copac, cartofii din pământ, copii din pântece, până şi sămânţa vieţii. Şi-au zbierat zile şi săptămâni, chiar dacă erau bătuţi de către gărzile regale, chiar dacă erau înecaţi de fumul căpiţelor de fân arzânde, chiar dacă erau arătaţi cu degetul şi făcuţi atei. Şi-au zbierat zile şi săptămâni să plece şi să fuge, iar micul Bocţoc, a cărui cap doreau, a plecat capu-i rotund la un moment dat. Şi-a spus că nu mai poate, că nu mai poate dormi, mânca, era îngrozit de imaginea feţelor văzute pe stradă: oamenii fără dinţi, zbierând, scuipând, transpiraţi şi vineţi la faţă, oameni fără suflet şi scrupule, iar el nu mai putea dormi, căci visa urât. Aşa că s-a retras într-o colibă undeva la marginea Marii Păduri, iar după câteva zile a putut dormi. Iar în locu-i venit-a un Gure din Anu, de pe un tărâm mioritic, unde se spune că oamenii ar trăi şi ar bea bere cot la cot cu elfii şi zânele şi toate minunăţiile lumei pământeşti. Iar acest un Gure din Anu a grăit „’face-voiu’ io fain şi bine şi poporu’i nu va mai suferit-a. Aşa grăit-a un Gure din Anu, omu’ bun, legat-a strâns de alti popoare, preten cu elfii şi ciungii din Pădurile cu Copaci Înalţi”. Iar oamenii au crezut că fi-va bine din acel moment.

Iar cu el veniră oameni inteligenţi de pretudinteni, căci vechiul Sfat Bătrânesc nu mai era privit cu ochi buni. Iar oamenii şi-au pus încrederea în un Gure din Anu şi-al său nou Sfat Bătrânesc.

Dar nu fu’ să fie aşa. Căci imediat după un Gure din Anu anunţă că dorit-a el să facă schimbări mari, iar acele schimbări nu conveneau poporului. Aşa că au ieşit, zicând că şi acesta, acest om este ateu şi că va fi bătut, într-o bună zi, de către bunul Dumnezeu. Şi chiar aşa fu’. Căci la numai câteva rotaţii ale Soarelui şi Lunii, Marele Sfânt Părinte Băscelu’ Inimă de Aur-Balaur îl huiduii şi-l vociferă aspru ca pe-un copil în Marea Sală a Vociferării Sinistre şi-l alungă şi pe acesta. Iar un Gure din Anu a zis că se va întoarce într-o bună zi.