Vizita oficială a comitetului goldist la Deva (satiră)

Ceea ce urmează este o satiră, şi trebuie tratată ca atare. În afară de o poză, toate au fost regizate (într-o proporţie mai mică sau mai mare).

Pe data de 28 august 2013, un comitet format dintr-un Oficial al Guvernului, Gabriel Copilul de Aur şi un reprezentant al salariaţilor de la Roşia Montană Gold Corporation au întreprins o vizită oficială în oraşul Deva, spre a vedea care este starea de spirit a oamenilor care trăiesc la poalele Munţilor Apuseni. Motivaţia lor era bazată pe tocmai aprobatul proiect de lege privind exploatarea de la Roşia Montană.

Prima lor vizită a fost întreprinsă într-un local din oraş, unde au stat la poveşti cu tinerii de acolo, căci, cum se spune, tineretul este viitorul ţării. Ei sunt forţa care va pune în mişcare economia, ei sunt viitorii politicieni corupţi, intelectuali, muncitori, şomeri, săraci…

Iniţial, spre a le câştiga încrederea celor prezenţi, au propus să dea de băut tuturor celor de la masă. Dar tinerii au simţit că ceva nu este în regulă, în mare parte, din cauza înfăţişării acestora – aşa încât cei trei s-au trezit cu toate berile în faţă.

– Dacă nu vă supăraţi, cum vă cheamă?, întreabă unul dintre cei aflaţi la masă.

– Eu sunt Gabriel, mi se spune Copilul de Aur, iar acesta este prietenul meu…i se spune Oficial al Guvernului.

– Iar al treilea dintre voi?

– Un Nimeni. Un salariat de-al nostru, nimic special.

– Deci, sunteţi însuşi cei care doresc şi fac o grămadă de ilegalităţi doar ca să poată exploata aurul de la Roşia Montană?

– Da, chiar noi! Am venit la Deva să vedem ce părere aveţi în privinţa asta…

Dar toţi cei prezenţi erau împotriva exploatării miniere.

De supărare, Gabriel a băut o sticlă întreagă de bere din câteva înghiţituri, Oficialul s-a scârpinat în creştetul capului, iar reprezentantul muncitorilor şi-a aprins o ţigară, spre a se calma.

Ulterior, au aflat că tinerii aveau de gând să protesteze împotriva aprobării proiectului de lege, pentru care, oficialii veniseră să vadă fericirea pe care, teoretic, credeau ei, ar fi răsărit în sufletele oamenilor de rând. Dar, precum vor vedea, lucrurile nu stăteau chiar aşa.

– Bine, bine, înţeleg că unii nu sunt de acord cu exploatarea. Logic, le este ciudă, nu vor primi nici un loc de muncă, şi ştii că eu ţin la muncitorii mei – îi zise Gabriel plin de sine şi mândru, Oficialului.

– Dar e o problemă. Oamenii ăştia vor să protesteze! Cum îşi permit?

– Ehh, lasă tu, rezolvăm noi cumva…

Au încercat să stea de poveşti cu tinerii, prezentându-le presupusele beneficii ale exploatării de la Roşia Montană. Locuri de muncă, multe milioane de dolari Statului (deci, şi prin urmare, poporului român – sic!), că tot procesul va fi unul ecologic, unul etic. Că patrimoniul va fi protejat, şi aşa mai departe.

(Bla-bla-bla)

Dar informaţia a intrat pe o ureche şi a ieşit pe cealaltă.

În timp ce Gabriel Copilul de Aur încerca să descifreze unul dintre afişele tinerilor, reprezentantul muncitorilor de la RMGC şi-a dat seama de un anumit lucru. Că ceea ce încercau oficialul guvernamental şi „domnul” Gabriel să spună, erau, mai precis, false adevăruri.

Observând că lucrurile au luat o întorsătură drastică în mintea reprezentantului muncitorilor, Gabriel a încercat să-l mituiască.

– Hai, măi Mitică, uite, Sanda Lungu ne este fidelă, chiar dacă-i dăm un salar mizer. Ea freacă buha, croşetează şoseţele, de ce să nu faci şi tu asta – să înveţi să croşetezi? Ce nu-ţi convine? Salarul? Că vei avea un loc de muncă?

– Sanda nu freacă buha, ci o f*te. Şi mi-am dat seama că se putea rezolva problema altfel. Voi meşteriţi totul – legile, mass-media, populaţia – ca să fie exploatarea…aţi închis orice posibilitate ca să facem turism în Roşia, aţi făcur oraşul centrat doar pe industrie minieră. Minţiţi ca popa în Biserică. Nu, nu e bine.

– Dar gândeşte-te că vei avea loc de muncă. Vei avea bani pentru tine, pentru familia ta, copii tăi vor putea merge la o şcoală bună. Gândeşte-te bine!

Dar nu a funcţionat. Muncitorul şi-a dat seama ce haine purta mai precis. Uniforma pe care o purta, uniforma companiei, se asemăna într-o foarte mare proporţie cu cea a unui deţinut, a unui om care şi-a pierdut libertatea. El nu muncea pentru sine, pentru familia lui, pentru comunitate, ci pentru o companie a cărui singur scop era acela de a exploata atât omul cât şi natura. A exploata doar pentru a avea profit. Profitul lui Gabriel, în pierderea a milioane de oameni.

Uitaţi-l pe Gabriel pregătindu-se să mituiască protestatarii. Fapt ce nu a reuşit, de asemenea. Aceştia nu f*teau buha, precum unii din RMGC.

Poliţia Comunitară şi Jandarmeria s-au sesizat privind protestul tinerilor. Aparent, aceştia ştiau de eveniment încă de dinainte ca acesta să înceapă (fiind obsedaţi de reţelele de socializare), aşa că dubiţa de Jandarmerie s-a prezentat la faţa locului la nici 3 minute. Aceştia i-au filmat timp de mai multe minute (când scoţând camera pe geam, când prin parbriz), iar, în momentul în care şi colegii lor de la Poliţie au ajuns, au decis să se organizeze spre a vedea ce se întâmplă – mai precis.

Spre nenorocul lor, protestul se apropia de sfârşit, iar participanţii au început să plece fiecare către o destinaţie necunoscută.

Patru dintre Jandarmi, observându-i pe oficialul guvernamental şi pe Gabriel Copilul Minune, care vorbeau cine ştie ce mârşăvii, şi-au zis că aceştia sunt organizatorii protestului (nefiind obişnuiţi cu ideea unui protest spontan, organizat de către nimeni), aşa că, fiind deja la o distanţă destul de mare, au început să fugă după cei doi.

După ce i-au ajuns din urmă, i-au legitimat.

– Măăă, tu ştii cine sunt io, băi?, întrebă Gabriel pe unul dintre jandarmi.

– Nu.

– Eu sunt Gabriel. Sunt din Canada.

– Foarte bine. Şi ce făceaţi acolo? Care era scopul acelui eveniment?

– Nişte ţânci nu aveau chef de fu*ut buha şi au zis să protesteze împotriva companiei mele. Noi încercam să-i calmăm, ca nişte buni cetăţeni ce suntem.

– Care companie?

– RMGC, sigur ne ştii, nu ai cum.

– Cei care vor să exploateze aurul de la Roşia Montană?

– Nu, cei care doresc să aducă numai beneficii românilor şi României.

Cei patru jandarmi s-au uitat între ei miraţi. Apoi au râs.

– Bine bine. Data viitoare când mai faceţi un protest din ăsta artistic, măcar anunţaţi şi voi Primăria, să ştim şi noi din timp. Ştiţi, noi suntem aici ca să vă servim, suntem aici spre a vă apăra. Şi nu mă luaţi cu legea 60, că tot trebuie să anunţaţi la Primărie. Apropo, îmi place basca dumneavoastră cu secera şi ciocanul – spuse asta în timp ce se uita la oficial.

Oficialul se înroşi.

– Să ne serviţi pe noi…adică noi cei de la RMGC?, întrebă Gabriel.

Cei patru jandarmi s-au uitat din nou unul la celălalt. De data asta nu au mai râs. S-au uitat în jos, le-au dat buletinele înapoi celor doi, şi au plecat.

– Vezi? E bine că totul funcţionează pe baze ierarhice. Oamenii ăştia sunt obligaţi să asculte ordinele, iar cum Guvernul e de partea ta, Gabriele, totul e OK – spuse oficialul guvernamental fericit.

– Da, ai dreptate. Şi pentru asta trebuie să-ţi fiu recunoscător.

După ce au mai vizitat oraşul, au decis să meargă să mai bea câteva beri în localul unde fuseseră iniţial. Înainte de a ajunge acolo, Gabriel l-a văzut pe muncitorul care se revoltase împotriva lor. Ce a urmat, nu e de mirare…o faptă tipică corporaţiilor: „răsplătirea” muncitorilor care nu fac cum li se ordonă.

Iar după ce a observat că este fotografiat de către presa locală.

Ajunşi în local, aceştia au început să bea.

Tot bând, s-au îmbătat şi au început să vorbească despre vieţile lor

Oficialul guvernamental a admis că nici lui nu-i convine exploatarea de la Roşia Montană, dar nu are alte alternative. Are multe case şi maşini pentru care trebuie să plătească taxe şi impozite, iar salarul lui nu este de ajuns. Dacă nu ar juca rolul de susţinător al exploatării, acesta şi-ar pierde şpaga ocazională, cu care reuşeşte, cu chiu cu vai, să trăiască de pe o zi pe alta – bietul om.

Şi, aparent, şi Gabriel are o problemă.

Când era mic avea probleme cu tatăl lui. Acesta-l abuza şi-l bătea, creându-i traume. Ca să compenseze găurile create de către tată, acesta a început să distrugă muşuroaie de furnici, ulterior garduri, maşini, iar când a crescut mare, şi a avut ocazia, şi-a dat seama că poate să-şi suplinească în totalitate necesitatea de a distruge şi omorî. Aşa a ajuns în fruntea unei corporaţii miniere.

Aparent, drept concluzie la acest raport al vizitei oficiale, atât Guvernul cât şi Corporaţiile ascund de faţa lumii latura lor bolnavă psihic. Unii sunt într-o situaţie ca între ciocan şi nicovală, care le crează depresie, paranoia, şi devin dependenţi de cei care aparent au un caracter puternic (preluând caracteristicile dominante şi distrugătoare ale acestora – devenind acel ceva ce îi distruge), iar alţii sunt schizoizi. Au tendinţe ucigaşe, sinucigaşe, agresive şi de instabilitate psihică.

Considerăm că aceste personalităţi să fie rugate (cu forţa) să viziteze un terapeut sau un medic psihiatru.

______

1 septembrie 2013 este Zi de luptă împotriva cianurii şi fracturării hidraulice! Facem un apel către cei care vor ieşi duminica în stradă, indiferent pentru care dintre cele două cauze: nu uitaţi că România se află acum sub asediu! Roşia Montană si Bârladul reprezintă stâlpii de rezistenţă! Să ne facem ambele mesaje auzite, din Bucureşti la Bârlad, din Cluj la Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Tg. Mureş, Iaşi, Bruxelles sau Viena! SOLIDARITATE!!!