De două luni de zile, România a început să clocotească cu proteste. Totul a început pe 1 septembrie, o dată cu Roşia Montană, s-a mărit cu gazele de şist, şi se extinde, mai de curând aşa, cu sănătatea şi educaţia.
În acest text ne vom centra pe motivele pentru care lupta pentru educaţie trebuie să fie dusă de cât mai multă lume. Nu susţin absolutamente deloc că restul luptelor nu sunt importante. De aceea aş vrea să subliniez, de asemenea, faptul că toate acestea sunt interconectate între ele. Voi explica de ce, şi ne vom continua drumul pe tema educaţiei.
Roşia Montană şi lupta împotriva gazelor de şist sunt lupte atât ecologiste cât şi împotriva corupţiei la nivel de stat şi chiar anti-capitaliste (neasumate, desigur). Ambele cauze, lupte, sunt pentru o natură curată, nedeteriorată, intactă (apă şi aer curate, nepoluate), iar faptul că există dorinţa de a distruge este datorită faptului că există anumite persoane din sistemul politic şi economic care au anumite interese personale. Capital, mai precis. Bani.
Sănătatea şi educaţia sunt subfinanţate. În mod legal şi teoretic, ambele ar trebui să primească 6% din PIB-ul ţării, dar acestea primesc doar două treimi (Sănătatea 4 şi un pic, educaţia 3,6). Şi acest fapt este din cauza unui nivel înalt de corupţe şi disfuncţionalitate sistemică (şi faptul că statul are mai degrabă interesul în a băga bani în organele opresive – SRI, SIE, Poliţie, Armată, Jandarmerie, etc. – decât în aceste două sfere foarte importante ale societăţii, sănătatea şi educaţia).